MAE face anunțul: Unii dintre tinerii aflați în tabără la Tokio au plecat către România, restul pleacă după-amiază / A fost deschis un dosar penal

MAE face anunțul: Unii dintre tinerii aflați în tabără la Tokio au plecat către România, restul pleacă după-amiază / A fost deschis un dosar penal
Publicat: 27/06/2019, 16:17

„O parte din grupul de tineri aflați în tabără în Tokyo, Japonia, a plecat în cursul acestei dimineți spre România, cu escală la Viena. Un reprezentant al Ambasadei României în Austria va fi prezent pe aeroportul din Viena, pentru a le acorda sprijinul necesar îmbarcării către țară”, anunță Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă remis Mediafax.

A doua parte a grupului va pleca către România joi după-amiază, pe ruta Tokyo-Doha-București.

„În ceea ce privește cetățenii români care au ajuns ieri, 26 iunie, la Milano, Republica Italiană, aceștia urmează să se întoarcă în țară tot în cursul zilei de astăzi. Pe parcursul șederii în Italia au fost asistați de Consulatul General al României la Milano, atât în vederea identificării cazării, cât și a asigurării transferului de la hotel către aeroport, cu sprijinul unei parohii române de pe plan local. Reprezentanțele diplomatice și consulare ale României din Tokyo, Milano, Viena și Doha vor acorda în continuare asistență consulară, până la soluționarea cazului, în limitele competențelor legale”, potrivit sursei citate.

Și Ministerul Turismului s-a autosesizat în cazul taberei pentru copii organizate în Tokyo de către o asociație din Gorj care nu avea licență pentru activitatea de turism. Copiii ar fi fost blocați câteva zile prin aeroporturi și unii nu au posibilitatea de a se întoarce acasă.

Ministrul Turismului a dispus verificări de urgență, prin reprezentanții Direcției Control din cadrul Ministerului, la sediile ONG-ului aflate în București și Târgu-Jiu. Asociația nu a depus, până în prezent, la Ministerul Turismului, actele necesare obținerii unei licențe de turism, pentru activitatea desfășurată, conform legislației în vigoare.

În anul 2017, inspectorii Ministerului Turismului au sancționat această asociație cu suma de 30.000 de lei pentru că desfășura activități specifice unei agenții de turism fără a deține, însă, licență de turism. Asociația organiza excursii sub pretextul unor tabere pentru copii. Controlul s-a desfășurat în urma unei sesizări depuse de un părinte care a fost nemulțumit și a considerat că minorii care au luat parte la acea tabără au fost puși în pericol.

„Reprezentanții operatorului economic au contestat sancțiunile în instanță, iar în primă fază, deși Ministerul Turismului a depus un dosar complet care cuprindea toate constatările, documentele și plângerile părinților, instanța a dat câștig de cauză asociației. Ministerul Turismului a contestat decizia, iar acum procesul urmează să fie analizat de o instanța judecătorească superioară. Precizăm faptul că Ministerul Turismului a păstrat în permanență legătura cu Departamentul Consular din Ministerul Afacerilor Externe, care a asigurat asistență consulară în toată această perioadă și a monitorizat permanent situația, copiii aflându-se acum în afara oricărui pericol, urmând a fi aduși în siguranță în România. Ministerul Turismului recomandă tuturor cetățenilor ca, înainte de contractarea unui pachet de servicii turistice, să verifice pe site-ul instituției dacă operatorul economic este licențiat, dar mai ales să verifice dacă pachetul de călătorie este garantat 100%, conform prevederilor OG 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate. În cazul în care turiștii constată că legislația nu este respectată, Ministerul Turismului îi îndrumă pe aceștia să depună sesizări pentru a fi luate la timp măsurile necesare”, arată MT.

Dosar penal deschis în cazul copiilor plecați în excursie și blocați la Tokyo

Polițiștii din Gorj au deschis un dosar penal pentru înșelăciune în cazul taberei din Japonia, după ce mai mulți copii au rămas blocați pe aeroport în Tokyo. Cercetările se fac împreună cu procurorii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Corina Scurtu, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj s-au sesizat, din oficiu și fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

„Având în vedere (…) modul defectuos al organizării unei deplasări în străinătate, de către Asociația Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societății Civile, pentru un grup de elevi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj s-au sesizat, din oficiu și fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fapta prev. si ped. de art. 244 alin.1 Cod Penal, urmând ca după administrarea întregului material probator sa fie propuse măsuri legale”, a spus Scurtu.

Cercetările se vor efectua sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Turul 2 alegeri prezidențiale 2024: Pe ce dată are loc? Rezultate exit poll: Marcel Ciolacu...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online